Anything is possible!

July 27, 2010

Acolo, atunci… aici, acum.

Filed under: De-ale mele.. — teo @ 5:09 pm

Căluţul de lemn nu se mai leagănă
piticii de grădină au căzut cu faţa în jos.

Te-am cunoscut în luna fructelor roşii,
când mâinile erau un evantai prăbuşit.

Faţa mea tristă a trecut pe lângă tine, prin faţa ta,
a inventat o parte din cer, apoi nişte dealuri,
o herghelie şi o barieră de ceaţă care
să te împiedice să mai pleci

faţa mea şi-a amintit totul despre dorinţă
despre parfumul ei violent
bâjbâind prin întunericul rădăcinilor.

Păunul dormea cînd ai trecut prin apă
în zori, ca printr-un sânge leneş.

Fantomele s-au risipit, cu zornăit de lanţ
căzut pe pietre ude.

Pe malul celălalt, ploaia se adăpostea sub păsări.

Te-am primit în casa cu acoperiş strâmb
şi te-am învelit cu o cheie.

Mi-ar placea să mi se pară tot atât de simplu.. nu simplist. De-aş putea să mă deconectez de mine şi să mă conectez la realitatea-mi adevarată.. ştiu că aş putea, însă am intrat într-un vârtej atât de iscoditor şi de viclean.. că m-am prins în propriul laţ şi, singură, m-am strâns până am ajuns în această stare (de acum).. monumental de idioată şi constrângătoare.. şi meschină.

July 14, 2010

Asasinarea unei lacuste!!!!!

Filed under: Lumeeeee.... — teo @ 12:28 am

(neconventional acestui blog, insa necesar)

Sa mai puna dracu’ alta lacusta sa mai intre in baia din Dristor!
- Uite-o! spuse ea, catarandu-se in varful patului si dandu-si parul pe ochi. Uite, ce e in baie pe perete, ce animal!
- Unde? intreb.
- Langa cada, pe perete!
- Aaaaaaaaaaa… e o lacusta mare, mi-e frica de ele, ca imi sar in par. Orice, dar nu lacuste!
- Ce lacusta, ca e lacustoi!
… mai trece o vreme, Monica se usuca pe par in camera, renuntand evident sa se mai usuce in baie, eu imi vad de treaba fumand la calculator, iar Cristi refuza sa raspunda la mesajul SOS despre marea lacusta de sare prin par si peste tot in baia din Dristor.
… mai trece inca putin..
- Am ceva de-mi sta fix aici, pe creier! aratai eu spre ceafa.
- Ce? Lacusta?
- Da!
… si ne-am dus noi doua curajoase sa ne mai uitam putin la ea. Nu mai era pe perete, era in fata noastra si ne privea cu ura, pregatita de atac, pana am vazut-o si ne-a intors spatele.. IDIOATA!!! Si-a miscat picioarele lungi, dar nu de 1m si 10cm (ca ale mele), ne-am speriat, normal, ca nu e ca si cum ni le-am fi miscat noi, am inchis usa si am stins lumina. Am deschis usa din nou, sfios si plapand (asa cum suntem noi doua de obicei) si Monica, singura, a cautat-o cu privirea .. DIN NOU! Eu radeam ca proasta.
- Da-mi fixativu’! zise Monica, agitata si plina de curaj. E jos, acum e momentul! Fas-fas.. nimic! Da-mi halatu’! si-a luat halatu’ singura, pentru ca eu inca radeam ca proasta. Si s-a incaltat cu papuci. Mi-am pus si eu papuci.. cu toc.. din solidaritate.
.. in tot acest timp lacusta ajunsese pe prosopul de langa cada, de jos.
- Da-mi un prosop sa-l aruncam peste ea! Asta e singura solutie!… Aaa, nu asta, ca asta e frumos! Si hai mai repede ca pleaca de pe prosop!!
- Aaaa, uite-l pe asta de bucatarie pe care l-ai spalat tu cu toate hainele!
.. il ia si, cu acelasi curaj nemaiintalnit, il arunca peste lacusta ucigasa.
- Stai, ca-mi pun sandale mai inalte sa nu simt ceva!
Si asa se intampla momentul culminant.. cu o ura mai mare decat cea a lacustei, Monica sare cu toata puterea ei peste prosopul de bucatarie pana se face lac de apa.. ea. Evident ca se incalzeste, avea un halat de baie de 3 kg pe ea.
- O fi moarta? ma intreaba ea dupa ce sarise vreo doua minute. Cine se uita sub prosop?
- Eu nu, o lasam acolo si-l asteptam pe Cristi sa vina in vizita.. (poate o sa miroasa a hoit pana atunci).
.. am ras cu lacrimi, cu lacrimi… multe!!!
Lacusta zace si acum sub prosopul de bucatarie, moarta sau nu.

Morala: Nu te baza la 11 noaptea pe iubitul tau, care se uita la film si caruia i-ai dat mesaj disperata. Tot tu cu fixativu’ o sa rezolvi totul.

July 13, 2010

Formula chimica om-natura..

Filed under: Sympathique — teo @ 11:54 am

Cine ar fi crezut ca cerul poate avea o alta culoare, iar iarba un alt verde? Nimeni, pana cand intalnesti coltul natural de Rai. Comoara, ce-o starneste natura umbland prin locuri ce ochii le zaresc cand te astepti mai putin, te lasa sa visezi cu ochii deschisi, doar pentru ca e reala, macar pentru o zi, o ora, o secunda… Lasa cascada de zambete interioare si exterioare sa-ti inunde trupul ca un val de vant si ca un fir de iarba ce te gadila in talpa. Fericirea vine din lucruri marunte, n-ai nevoie decat de capacitatea de a o celebra. Nu cobori cu picioarele pe pamant decat daca ti-o cere natura, ancoreaza-te in beatitudine.. Cine-a inventat plictiseala? Nu exista, atata timp cat totalitatea iti da tarcoale..
Echilibrul interior vine numai daca poti sa te privesti din exterior.. Sarbatoreste-te si sarbatoreste! Daca viata e atat de buna cu tine si-ti da aceasta carte, citeste-o pana i se indoaie colturile si daca mai raman cuvinte scrise, absoarbe-le, citeste-le pana se dizolva si se imprima in sine. Fiecare cuvant reflecta starea de iluminare. Fii Maestru! :)

Powered by WordPress