Scriem in momentele de deznadejde. Dar ce este deznadejdea?

Oamenii te judeca si te ajuta sau te musca, intai dupa impresia pe care si-o fac si pe urma dupa mutra ta, iar cel mai rar dupa ceea ce tu poti sau meriti cu adevarat.

…

Asa e in viata uneori: inoti la vale, linistit, timpul trece si pot sa treaca asa cateva zile sau cateva luni sau cativa ani, totul curge lent si deodata te trezesti intr-un val-vartej, care intai te invarteste pana nu mai stii unde esti; pe urma te zgaltaie zdravan, de colo pana colo, pe loc, pana nu mai stii cine esti; pe urma, de acolo, fara sa stii cum, te azvarle undeva departe de tine si de toate ale tale, pe un mal hat-aici, pe un mal neasteptat sau mult visat.

Hoinareste si invita-ti si sufletul.

Simbolistica gratioasa, suflet inclestat intr-o notiune pe care natura umana cu greu o percepe, frumusete data uratului, durere cu chip de floare, pesimism inexistent, optimism apogeic si sublimul coplesitor al lucrurilor nebanuit de simple – toate astea intr-o singura poveste.

O poveste, unde lumea se contopeste cu dimensiunile divine ale Universului, totul capata un singur sens. Nalucile nu-ti mai cuprind fibrele fiintei, amintirile nu se mai insinueaza. De acum inainte totul se intampla pe suprafete mobile.. gandurile, visele, actiunile.. intreaga viata. Paralelogramul pe care am plonjat de pe o platforma a esafodului nostru se distinge ferm. De acum inainte, miriadele de fragmente in care eram franti, se aduna intr-un tot unitar, absorbind toata atmosfera. Pasim sensibil, fara a inghiti cu lacomie din trecut si viitor. Locurile, amintirile si visele efemere se dizolva in muzica. Umblam incet impotriva fragmentaritatii, afirmandu-ne totalitatea. Marea totalitate a maturitatii. Marea schimbare, marea transformare. Incep sa existe hotare precise intre bucurie si tristete. Dimineata ne trezim ca o fiinta unica, iar noaptea ne lasam prada oceanului, ne inecam, tinandu-ne strans de stele si de zbuciumul maturitatii, nascuta din picurii ploii intr-un rau.

Ai stat vreodata sa privesti un rau pe ploaie?

O scrisoare din facultate, extrasa din jurnalul de ‘bord’. Al meu.

Noaptea nu vazusem atatea stele. Cand am vazut prima oara atatea, am avut impresia ca le pot atinge si erau atat de stralucitoare… Semanau cu niste gauri mici in podeaua Raiului. Am ales una dintre ele, eram cu tine cand am facut asta si am transformat-o in steaua noastra. Straluceste in fiecare seara acolo, e in acelasi loc noapte de noapte, lucru ce-mi spune ca indiferent unde esti in lume, noi suntem amandoi sufleteste, ma implineste acest gand, ma face sa vibrez. Faptul ca nu esti aici langa mine, uneori, ma transforma intr-un om rau, intr-un om care pierde controlul des … imi ies din starile acelea urate numai cand imi apare in minte figura ta zambitoare, ascunzandu-te prin cearsafuri ca un copil care se rasfata. Imi place cand te rasfeti, inseamna ca esti relaxat, linistit si simt ca si pentru tine cel mai important lucru este momentul acela, cel pe care il traiesti atunci. Ma faci sa ma simt atat de importanta in lumea asta mizera atunci cand ma tii de mana, atunci cand ma mangai pe spate, atunci cand ma mangai pe obraji cu genele tale negre si arcuite, atunci cand ma iei in brate si astepti sa-mi simti inima cum pulseaza si apoi imi spui ca totul o sa fie bine… Iarta-ma cand gresesc, nu o fac pentru ca sunt alta, nu o fac pentru ca ma indepartez de tine, o fac pentru ca mi-e dor de tine… mi se face dor de tine si la o secunda dupa ce pleci… Sa nu-mi spui ca nu e normal, sa nu imi spui ca exagerez, nu ma pot satura de tine nici intr-o mie de ani. Te intrebam cate vieti are un om (ca sa-ti spun pe urma ca-n toate te-as iubi tot pe tine), stiu cate vieti are, dar voiam sa iti arat intr-un fel cat mai profund cat de important esti pentru mine. Stii, uneori vorbele par de prisos, numai ca astea nu sunt cuvinte care sa le pui in minciuni (asa-i?), nu sunt cuvinte cu care sa te joci de-a v-ati ascunselea, doar de dragul de a juca ceva.. pur si simplu am senzatia ca pe langa imbratisarile pe care ni le dam e nevoie de “joaca preferata” – vorbele. Iarta-ma cand sunt slaba, dar atunci puterea mea slabeste ca ma doare prea tare, stii ca sunt om si eu si stiu ca slabiciunea ne dizolva incet, incet in Univers, dar sunt emotii pe care daca nu le traiesc (indiferent cum sunt ele) nu ma lasa sa fiu eu.. Lasa-ma sa le traiesc, nu ti le spun ca sa mustrez sau sa te superi, ti le spun ca sa le stii, ti le spun sa vezi ca sunt fatisa. Vreau sa ma stii asa cum sunt toata, pozitiva sau negativa. As vrea sa nu mai vorbim despre egoism, egoismul nu exista aici si nici nu are ce sa caute vreodata intre noi. Stii, esti in fiecare secunda a existentei mele…

***

Stiu ca dragostea e neconditionata, dar mai stiu ca poate fi irezistibila, surprinzatoare, de necontrolat, insuportabila si foarte greu de confundat.
Sunt convinsa ca daca ne-am naste de mai multe ori in lumea asta tot pe tine te-as cauta… si mai sunt convinsa ca daca mi te-ar sterge cineva din memorie, tot te-as gasi si te-as iubi din nou, la fel de mult sau chiar mai mult.