Anything is possible!

November 7, 2013

Cimitirul by Telespan

Filed under: Sympathique — teo @ 11:43 am

Pentru ca am subiect frumos, scriu. N-am mai scris demult, ar fi o treaba sa ma reinventez si sa scornesc idei. O sa incerc. Dar doar atat. Incerc.



My awesome brother, Adrian Telespan, wrote a book. A bright one. :)

So, when you read Cimitirul you tend to transform. Eu am inceput sa ma transform in coperta (care e foarte complexa). In primul rand, eu am citit-o cu un gol in stomac. Unu: pentru ca era scrisa de frate-meo; doi: ca-mi zisese ca sunt si eu pe acolo sub forma lui Chucky, somehow. M-am regasit, eram sora mai mica si mai tampitica (ma alint), ce n-a stiut niciodata ca statea el sub patura noaptea, cu atat mai putin ce facea el acolo. Oricum, am avut rol mic. N-o sa fiu un personaj prea important cand o sa ecranizeze cartea. Dar in final, am avut un gol si mai mare in stomac pentru ca este o carte plina de insight-uri, pe care cu totii le-avem, pentru ca este o carte cu realitati incontrolabile, pentru ca viata e asa cum e ea si nu vine pe-o tava pe care ti-o alegi tu (e nevoie de tine sa faci plating-ul – da, ma uit la Masterchef-), tava pe care nu poti s-o refuzi si sa spui ca vrei alta. Din Cimitirul n-ai decat o varianta (din punctul meu de vedere), sa te infrupti din ea pana o lasi fara seva si are seva (sau esenta) pentru o mie de vieti sau mai multe. Numai bine, ca sunt si o mie de morti in acelasi timp.. deci, mai multe vizite la cimitir. Am si eu o mandrenie personala. Si mi-ar fi placut sa am si eu macar un sfert din imaginatia lui. Aaa.. si sa veniti la lansare pe 23 noiembrie, de la 16, la Romexpo.

April 10, 2011

Viata incepe mereu..

Filed under: Chipuri nevazute — teo @ 8:54 pm

Life as we know it. NOT!
Scriem in momentele de deznadejde. Dar ce este deznadejdea?

Oamenii te judeca si te ajuta sau te musca, intai dupa impresia pe care si-o fac si pe urma dupa mutra ta, iar cel mai rar dupa ceea ce tu poti sau meriti cu adevarat.

Asa e in viata uneori: inoti la vale, linistit, timpul trece si pot sa treaca asa cateva zile sau cateva luni sau cativa ani, totul curge lent si deodata te trezesti intr-un val-vartej, care intai te invarteste pana nu mai stii unde esti; pe urma te zgaltaie zdravan, de colo pana colo, pe loc, pana nu mai stii cine esti; pe urma, de acolo, fara sa stii cum, te azvarle undeva departe de tine si de toate ale tale, pe un mal hat-aici, pe un mal neasteptat sau mult visat.

Hoinareste si invita-ti si sufletul.

December 10, 2010

A summer rain in winter time..

Filed under: Sympathique — teo @ 1:43 am

Summer rain in winter time
Simbolistica gratioasa, suflet inclestat intr-o notiune pe care natura umana cu greu o percepe, frumusete data uratului, durere cu chip de floare, pesimism inexistent, optimism apogeic si sublimul coplesitor al lucrurilor nebanuit de simple – toate astea intr-o singura poveste.

O poveste, unde lumea se contopeste cu dimensiunile divine ale Universului, totul capata un singur sens. Nalucile nu-ti mai cuprind fibrele fiintei, amintirile nu se mai insinueaza. De acum inainte totul se intampla pe suprafete mobile.. gandurile, visele, actiunile.. intreaga viata. Paralelogramul pe care am plonjat de pe o platforma a esafodului nostru se distinge ferm. De acum inainte, miriadele de fragmente in care eram franti, se aduna intr-un tot unitar, absorbind toata atmosfera. Pasim sensibil, fara a inghiti cu lacomie din trecut si viitor. Locurile, amintirile si visele efemere se dizolva in muzica. Umblam incet impotriva fragmentaritatii, afirmandu-ne totalitatea. Marea totalitate a maturitatii. Marea schimbare, marea transformare. Incep sa existe hotare precise intre bucurie si tristete. Dimineata ne trezim ca o fiinta unica, iar noaptea ne lasam prada oceanului, ne inecam, tinandu-ne strans de stele si de zbuciumul maturitatii, nascuta din picurii ploii intr-un rau.

Ai stat vreodata sa privesti un rau pe ploaie?

Older Posts »

Powered by WordPress